I. Noțiune. Trăsături generale.
Un blockchain este o „carte contabilă”, un registru electronic descentralizat, distribuit în copii pe mai multe calculatoare și format dintr-o listă de blocuri înlănțuite.
Blockchainul este folosit pentru a înregistra tranzacții, iar acestea, odată adăugate, nu pot fi modificate retroactiv fără alterarea blocurilor de informație ulterioare. Crescând liniar, fiecare bloc nou se conectează la cel precedent precum un lanț.
Cu alte cuvinte, blockchain este un tip specific de bază de date, însă se diferențiază de o bază de date tipică prin felul în care stochează informații. În aceste sens, blockchainurile stochează date în blocuri care sunt apoi înlănțuite. Pe măsură ce se adaugă alte date, acestea sunt introduse într-un bloc nou. Când blocul este umplut cu date este legat la blocul anterior, ceea ce face ca datele să fie stocate în ordine cronologică.
Rezultatul este un sistem de tranzacții robust, un registru public compus din calupuri (blocuri) care conțin informații, aflat în continuă creștere, la care se pot doar adăuga și citi date, fără însă a putea fi șterse sau modificate.
Utilizarea unui blockchain elimină posibilitatea de copiere sau clonare a activelor digitale. Printr-un blockchain se asigură faptul că fiecare unitate de valoare este transferată doar o singură dată, neexistând riscul unei duble cheltuieli.
Blockchain-urile sunt descrise de asemenea ca fiind protocoale de schimb de valoare. Aceste schimburi de valoare pe bază de blockchain pot fi finalizate mai repede, mai sigur și mai ieftin față de sistemele tradiționale.
Tot astfel, blockchain se înfățisează, conform diverselor opinii, ca un sistem de relaționare de încredere, transparent, fără intermediar, format dintr-un lanț de tranzacții care sunt înregistrate una după alta la nesfârșit, în care acestea din urmă se află mereu la vedere.
O bază de date de tip blockchain este gestionată autonom, folosind o rețea peer-to-peer și un server de timestamping distribuit. Aceste servere sunt gestionate prin colaborare în masă, dirijată de interese colective, iar securitatea și transparența acestui sistem stă tocmai în numărul mare de utilizatori.
Terminologie: block=bloc; chain=lanț; blockchain=lanț de blocuri (blocuri de informație).
II. Istoric
Conceptul de „blockchain” a apărut încă din anul 1991, fiind gândit ca o soluție ce ar fi trebuit să sigileze documentele arhivate. Într-o lucrare scrisă de Stuart Haber și W. Scott Stornetta intitulată „Cum să ștampilați un document digital”, a fost propus conceptul de ștampilare a documentelor digitale, pentru a asigura tranzacțiile „semnate” la un anumit moment. În anul următor, Haber & Stornetta, a implementat un Arbore Merkle, cunoscut și sub numele de arbore hash, în fiecare „bloc” stocându-se mai multe tranzacții.
Mai târziu, în 1996, un criptograf de la Universitatea Cambridge, Ross Anderson, a descris într-o lucrare intitulată „Serviciul Eternității”, un sistem de stocare descentralizat care se caracteriza prin incapacitatea de a fi șterse orice actualizări aduse acestuia. La acea vreme, lucrarea lui Ross a fost considerată ca fiind una revoluționară deoarece privea dezvoltarea unor sisteme mai sigure, denumite sisteme ,,de la egal la egal”.
Doi ani mai târziu, în 1998, B. Scheier și J. Kelsey au scris o lucrare care detaliază o altă metodă de securizare a jurnalelor provenite de la mașinării care nu sunt de încredere și care folosesc criptografia. În această lucrare, cei doi au descris o metodă prin care computerul poate împiedica atacatorii să modifice orice jurnal anterior, făcând în același timp orice jurnal de nedeslușit.
Una dintre marile evoluții pentru crearea blockchainului a avut loc în 2002, când o altă pereche de criptografi numiți David Mazières și Dennis Shasha, au propus un sistem de fișiere de rețea cu încrederea descentralizată. Acesta a fost un proto-blockchain, bazat pe ideea că scriitorii acestui sistem de fișiere au încredere unul în celălalt, dar nu și sistemul în sine. În loc să îl semneze digital cu o criptare SHA256 sau o funcție de hashing similară, îl vor consemna și îl vor atașa la un lanț de altele, găzduit într-un arbore Merkel.
Trei ani mai târziu, 2005, Nick Szabo, un prolific avocat și dezvoltator al criptomonedelor, avea să creeze o altă versiune a unui blockchain simplificat și să-l introducă alături de ,,aurul” său de proto-criptomonedă.
Toate acestea duc până în 2008 cu Satoshi Nakamoto. Bazându-se pe inovațiile precedente, printre care recent inventatele metode matematice și de criptare și pe conceptul de protocoluri de la egal la egal (peer-to-peer), în anul 2008 o persoană (sau grup de persoane) sub pseudonimul Satoshi Nakamoto a publicat prima versiune a protocolului de Blockchain sub formă de cod cu sursă deschisă pe forumul Bitcointalk.
În lucrarea sa „Bitcoin A Peer-to-Peer Electronic Cash System”, Nakamoto descrie conceptul de bitcoin și mecanismele care stau la baza acestuia, însă nu folosește niciodată termenul blockchain. În schimb, termenii de „bloc” și „lanț” au fost utilizați separat pentru a explica conceptul de multe blocuri, fiecare conținând date despre tranzacții, toate conectate într-un lanț. De-a lungul anilor, blockchainul a devenit termenul standard folosit pentru această tehnologie, dar așa cum s-a menționat mai sus, Nakamoto nu l-a numit niciodată așa.
Teoriile asupra identității Satoshi Nakamoto variază de la conspirații ale guvernelor la conglomeratul de corporații Samsung-Toshiba-Nakamichi-Motorola și până l oameni de știință faimoși, dar decedați.
Prima aplicație practică a conceptului de blockchain este cryptomoneda și sistemul de plată numit Bitcoin.
În urma contribuției colective pe internet la codul de blockchain Bitcoin, se consideră că mai puțin de 10% din codul original a supraviețuit, aproape tot din acest 10% cod fiind azi inactiv, astfel Blockchain devenind o adevărată creație colectivă a internetului. Un Bitcoin este divizibil până la 8 decimale, a 100.000.000-a parte dintr-un Bitcoin ajungând a fi denumită un Satoshi, în onoarea creatorului său.
III. Structură. Mod de funcționare.
III.1. Blocurile
Blocurile dețin seturi de tranzacții care sunt indexate și codificate într-o structură specială de date, compilate împreună.
Fiecare bloc conține date, o combinație de caractere numită HASH și HASH-ul blocului precedent (combinația de caractere a blocului precedent).
1. Datele care se găsesc într-un bloc depind de natura blockchain-ului. De exemplu, blockchain-ul Bitcoin conține, detaliile tranzacției și anume: expeditorul, destinatarul și cantitatea de bitcoin.
2. HASH-ul poate fi asimilat cu o amprentă specifică și unică a acelui bloc de informație. Atunci când se creează un bloc, se creează și HASH-ul acestuia. Așadar, orice modificare a informațiilor din bloc, va avea ca și consecință și modificarea HASH-ului. Cu alte cuvinte, HASH-ul este foarte folositor atunci când se dorește identificarea modificărilor ce au avut loc în bloc. Așadar, dacă HASH-ul (amprenta) unui bloc este modificată, acesta nu mai este același.
3. Al treilea element dintr-un blockchain este HASH-ul blocului precedent. Acesta este practic elementul de legătură care ajută să se creeze lanțul de blocuri și îl face sa fie atât de sigur si securizat.
Verificarea repetată a integrității blocurilor precedente poate fi făcută până la începutul lanțului, la „blocul geneză” care este primul bloc de date.
III.2. Securitatea
Securitatea blockchain-ului vine din utilizarea HASH-ului, din utilizarea conceptului ,,proof of work” și din descentralizare.
III.2.1. Conceptul de ,,proof of work”
Calculatoarele care mențin baza de date de tip blockchain (numite și noduri de rețea) pot avea diferite versiuni istorice ale bazei de date (de exemplu nu toate sunt actualizate până la ultimele tranzacții). Fiecare versiune istorică are un „număr de versiune”, iar calculatoarele păstrează doar versiunea cea mai recentă pe care au primit-o până atunci de la celelalte calculatoare. Într-un blockchain ce folosește un sistem de tip ,,proof-of-work”, lanțul care are „timpul de lucru” cel mai mare este întotdeauna considerat valid de rețea.
Fiecare nod (calculator) într-un sistem descentralizat deține o copie a blockchainului. Calitatea datelor este menținută prin replicarea masivă a acestora și prin necesitatea rezolvării de puzzle-uri matematice (proof-of-work) pentru validarea tranzacțiilor. Nodurile din rețea care validează tranzacțiile și înregistrează date pe blockchain sunt recompensați cu monede pentru activitatea și efortul depus.
Totuși, se subliniază că nu există o copie „oficială” centralizată și niciun utilizator nu este „mai de încredere” decât altul. Tranzacțiile sunt publicate pe rețea folosind un software specializat. Mesajele sunt livrate în funcție de cât de repede pot comunica nodurile între ele. Nodurile care minează validează tranzacțiile, le adăugă la un bloc și apoi publică acest bloc când este finalizat la alte noduri.
III.2.2. Descentralizarea. Rețeaua ,,peer-to-peer”.
De asemenea, mai există o modalitate prin care blocurile se securizează, și anume prin faptul că aceste sunt distribuite. Așadar, în loc să se folosească de o entitate centrală care să se ocupe de managementul unui blockchain, se foloseste rețeaua peer-to-peer, ceea ce înseamnă că oricine e liber să se alăture acestei rețele. Când cineva se alatură rețelei, primește o copie integrală a blockchain-ului. Prin stocarea datelor într-o rețea peer-to-peer, arhitectura blockchain elimină o serie de riscuri care vin atunci când datele sunt organizate la nivel central.
Avantajul major al arhitecturii peer-to-peer folosită de blockchain-uri este că nu au puncte centrale critice, de vulnerabilitate pe care hackerii le-ar putea exploata, adică nu există niciun calculator „important” a cărui defectare ar cauza întreruperea rețelei.
Metodele blockchain de securitate includ utilizarea de criptografie cu chei publice. O „cheie publică” este un șir lung de caractere aleatorii și reprezintă o adresă pe blockchain care înregistrează valoarea tokenurilor trimise prin rețea la acea adresă. O „cheie privată” este ca o parolă, care oferă proprietarului accesul la activele sale digitale sau mijloacele de a interacționa cu diferite aplicații care sunt construite peste blockchainuri.
Datele stocate pe blockchain sunt considerate, în general, incoruptibile. În timp ce bazele de date centralizate sunt mult mai ușor de controlat, modificarea și manipularea datelor este posibilă și ușor de realizat. Prin descentralizarea datelor dintr-o „carte contabilă”, blockchainurile publice oferă transparență pentru toți cei implicați.
III.3. Crearea unui bloc nou
Verificarea și adăugarea de informații noi la acest registru public pe internet numit Blockchain este făcută de calculatoare a căror proprietari se numesc „mineri” și care sunt recompensați printr-un mic comision din tranzacția înregistrată pe blockchain, în schimbul punerii în folosință a calculatoarelor lor.
Prin urmare, de fiecare dată când are loc o tranzacție între membrii rețelei distribuite, aceasta trebuie verificată și validată de mineri.
Minerii sunt descriși ca entități care se folosesc de un software specializat și care rezolvă o ecuație.Cine rezolvă primul ecuația, are voie și este singurul care scrie în acel bloc, iar ceilalți care rezolvă ecuația nu vor face decât să valideze ecuația înscrisă. În acest sens, acel bloc este transmis tuturor celor care fac parte din rețea. Fiecare verifică validitatea acelui, iar dacă totul este în conformitate, fiecare nod adaugă acest block propriului lanț de blocuri, prin consens. Blocurile care nu sunt valide, sunt respinse (rejected).
„Timpul de bloc” este timpul mediu necesar unei rețele pentru a crea și adăuga un nou bloc în blockchain, iar dificultatea întâmpinată de nodurile din rețea este calculată proporțional cu puterea de hash. Unele rețele de tip blockchain construiesc blocuri noi la fiecare cinci secunde. Pentru criptomonezi, publicarea blocului este momentul când tranzacția are loc în practică – așadar, o perioadă mai scurtă de timp de bloc înseamnă tranzacții mai rapide. Timpul de bloc pentru Ethereum este de 20 secunde, în timp ce pentru Bitcoin este de 10 minute, iar pentru Elrond (EGLD) de 5 secunde.
Se consideră că pentru a sparge o rețea de tip blockchain este necesar a fi realizați următorii pași: 1. Se modifică HASH-urile tuturor blocurilor targetate;
2. Se face ,,proof of work” pentru fiecare bloc;
3. Se controlează mai mult din jumătatea rețelei ,,peer-to-peer” .
IV. Perspective. Aplicații practice
Tehnologia blockchain poate sta la baza operativității companiilor, în special a celor în care proveniența materiilor prime, transparența și corectitudinea tranzacțiilor efectuate de furnizori sau drumul elementelor individuale care alcătuiesc produsul final sunt esențiale.
FedEx Corporation, o companie americană de transport maritim, testează o tehnologie de urmărire a încărcăturilor mari și valoroase, bazată pe tehnologia blockchain.
De asemenea, se caută o soluție bazată pe blockchain care să permită gestionărea și urmărirea transporturilor de containere. Primul transportator care, împreună cu companiile Maersk și IBM, pregătește o soluție bazată pe tehnologia blockchain în vederea gestionării și urmărirea transporturilor de containere, este un furnizor de soluții logistice integrate, numit Agility. Agility va colecta informații referitoare la gestionarea transporturilor individuale și apoi va transfera aceste date printr-un registru descentralizat și distribuit de tranzacții care operează pe baza tehnologiei blockchain și care este dezvoltat de IBM și Maersk. Scopul este acela de a reduce costurile și de a îmbunătăți eficiența operațiunilor, posibilă datorită integrării tuturor informațiilor privind transporturile pe o singură platformă sigură, la dispoziția expeditorilor, transportatorilor, transportatorilor de mărfuri și altor companii care fac parte din lanțul de aprovizionare. Rezultatul dorit este acela de îmbunătățire a eficienței și securității în domeniul comerțului internațional.
Automatizarea proceselor umane complexe este una dintre pietrele de temelie a progresului tehnologic în societate. Deși încă nu se simte o accelerarea vertiginoasă a inovației bazate pe software, o digitalizare a legilor sau o standardizare a relațiilor contractuale apar ca fiind necesare. În acest sens, se vorbește tot mai despre despre contractele smart.
„Smart contract” este un termen inventat de Nick Szabo în jurul anului 1993 și se referă la programe sau sisteme de calculator utilizate pentru securizarea, executarea și aplicarea relațiilor contractuale dintre părți. Ideea din spatele acestui concept este de a transfera aspectele critice ce țin de încredere și privesc un contract către software, pentru a formaliza relația contractuală în cod. Astfel, se consideră că dacă se poate avea încredere în programul care execută contractul, nu este nevoie să se încreadă în cealaltă parte că își va îndeplini obligațiile contracuale.
Contractele inteligente permit efectuarea de tranzacții credibile fără terți. Aceste tranzacții sunt urmărite și ireversibile.
Contractele inteligente conțin toate informațiile despre termenii contractului și execută automat toate acțiunile preconizate.
Folosind tehnologia blockchain, condițiile contractuale ar fi codificate și introduse într-un bloc. Ulterior, acest contract este distribuit și copiat de mai multe ori între nodurile platformei și executat în conformitate cu termenii acestuia. Programul verifică automat implementarea angajamentelor.
Așadar, prin această tehnologie contractele se bucură de o securitate sporiă, întrucât acestea sunt criptate și distribuite între noduri. Încorporate în cod digital și stocate în baze de date transparente, contractele inteligente sunt garantate împotriva ștergerilor, manipulărilor sau revizuirilor.
De asemenea, întrucât majoritatea proceselor sunt automatizate, iar cei mai mulți intermediari sunt eliminați, contractele inteligente ar presupune economie și viteză.
Alte aplicații ale tehnologiei blockchain pot viza următoarele domenii: – Managmentul istoricului medical;
– Verificarea identității;
– Trasabilitatea alimentelor;
– Înregistrarea documentelor de proprietate /înregistrarea terenurilor; – Securitatea procesului electoral;
– Registre notariale;
– Perceperea taxelor;
– Contabilitate.
BITCOIN este prima aplicație practică a tehnologiei Blockchain creată în anul 2009, având ca scop crearea, depozitarea și transferul de valoare în mod liber, securizat, global, pseudo-anonim, direct de la egal la egal, fără intermediari, transparent și descentralizat pe internet.
ETHEREUM este o platformă și/sau un sistem de operare open-source distribuit, pe baza de blockchain, ce oferă posibilitatea implementării contractelor smart (set de contracte și legi, semnături digitale care se asigură de autenticitatea sau existența unor documente, management îmbunătățit al drepturilor de autor în muzică)
PUBLIQ este o platformă pentru scriitori fondată în 2017, ce are ca scop utilizarea tehnologiei blockchain pentru garantarea autenticității textelor, evitarea cenzurii și lupta împotriva știrilor false. Este un registru permanent, public și transparent pentru stocarea datelor privind diverse vânzări, stocarea proprietății intelectuale prin înregistrarea drepturilor de autor, urmărirea utilizării conținutului digital și efectuarea de plăți pentru autorii acestui conținut digital
ELROND a lansat oficial aplicația financiară Maiar, care permite utilizatorilor să transfere criptomonede dintr-un portofel asociat doar cu numărul de telefon sau chiar cu un simplu nickname.
Este un portofel non-custodial ale cărui date sunt stocate local.Proprietarul telefonului deține cheia privată și are control deplin asupra fondurilor.Utilizatorii au posibilitatea de a transfera criptomonede către persoanele din agenda telefonică cu taxe minime (cele din rețeaua Elrond).
Tranzacțiile din rețeaua Elrond necesită utilizatorilor să plătească o mică taxă eGold. Nodurile validatorilor o colectează ca recompensă pentru serviciul lor de a rula și securiza blockchain-ul.
V. Clasificăre
În funcție de cine controlează blockchain sau cine are acces la această structură, se disting blockchain-uri publice și private.
Blockchainurile private sunt predominant create de companii private și guverne, numindu-se astfel pentru că nu permit accesul deschis la codul sursă spre a fi modificat, respectiv acceptat de către nodurile și minerii rețelei, motiv pentru care Blockchainurile private tind să aibă predominant proprii mineri și noduri de rețea.
Într-un blockchain public oricine poate citi, copia și propune modificări în codul sursă, chiar a-și crea propriul blockchain printr-un simplu copy-paste. Modificările de cod se numesc „propuneri de îmbunătățire” (Bitcoin Improvement Proposal în cazul Bitcoin) și sunt votate de către nodurile rețelei, necesitând un consens procentual minim.
În cazul unor modificări fundamentale ce nu ajung la un consens, blockchainul poate suferi o bifurcare rezultând în două blockchainuri cu istoric identic dar mineri separați respectiv tranzacții diferite cu începere de la data evenimentului. Utilizatorii (deținătorii) de cryptomonede pe blockchain vor obține în aceste cazuri cryptomonede în ambele blockchainuri, echivalent al sumelor deținute la momentul bifurcării. Atât utilizatorii, minerii, deținătorii de noduri cât și dezvoltatorii unui blockchain pot fi anonimi.
VI. Protecție juridică
Creatorul unei baze de date poate proteja conținutul acesteia prin intermediul unui drept sui generis, iar structura, prin intermediul drepturilor de autor.
Dacă baza de date întrunește cerințele atât pentru protecția prin drepturi de autor, cât și pentru protecția prin drepturi sui generis, creatorul bazei de date le solicita pe ambele.
În ceea privește legislația europeană, actul normativ care consfințește aceste drepturi este Directiva 96/9/CE/11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date. În legislația națională prevederi referitoare la protecția juridică a bazelor de date sunt integrate în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
1. Protecția juridică prin intermediul drepturilor de autor
Dacă baza de date este o creație intelectuală, aceasta poate fi protejată cu ajutorul drepturilor de autor care garantează dreptul exclusiv de a reproduce, de a adapta și de a distribui baza de date sau orice variație a sa. Cu ajutorul drepturilor de autor se protejează însă doar structura bazei de date, nu și conținutul său.
1.1.Directiva 96/9/CE/11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date
În conformitate cu art. 3 din Directiva 96/9/CE/11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date, bazele de date care, prin alegerea sau dispunerea elementelor, constituie o creație intelectuală proprie a autorului sunt protejate ca atare de dreptul de autor. Nici un alt criteriu nu se aplică pentru a determina dacă bazele de date pot beneficia de această protecție.
Cu toate acestea însă, conform art. 3 alin. (2) protecția bazelor de date prin dreptul de autor, nu se extinde și la conținutul lor și nu aduce atingere drepturilor care continuă să aibă incidență asupra conținutului menționat.
Calitatea de autor al bazei de date o are persoana fizică sau grupul de persoane fizice care au creat baza sau, atunci când legislația statului membru vizat autorizează acest lucru, persoana juridică considerată de această legislație ca fiind titularul dreptului.
Atunci când o bază de date este creată în comun de către mai multe persoane fizice, drepturile exclusive sunt deținute în comun de aceste persoane.
Autorul unei baze de date beneficiază, în ceea ce priveşte expresia acestei baze care poate face obiectul unei protecţii prin dreptul de autor, de dreptul exclusiv de a executa sau de a autoriza:
a) reproducerea permanentă sau provizorie, totală sau parţială, prin orice mijloc şi sub orice formă;
b) traducerea, adaptarea, dispunerea şi orice altă transformare;
c) orice formă de distribuţie către public a bazei de date sau a copiilor acesteia. Prima vânzare a unei copii a bazei de date în cadrul Comunităţii de către titularul dreptului sau cu consimţământul acestuia epuizează dreptul de a controla revânzarea acestei copii în cadrul Comunităţii;
d) orice comunicare, expunere sau reprezentare publică;
e) orice reproducere, distribuire, comunicare, expunere sau reprezentare publică a rezultatelor actelor prevăzute la litera (b).
1.2.Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
În temeiul art. 1, alin. (2) „opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată”.
În conformitate cu art. 8, obiect al dreptului de autor sunt şi „operele derivate, care au fost create pornind de la una sau mai multe opere preexistente, şi anume: (…) b) bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale”.
Autorul unei opere de creaţie intelectuală poate să fie persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera. Totodată, în conformitate cu art. 3, alin. (2), în cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecţia acordată autorului persoanele juridice şi persoanele fizice altele decât autorul.
Opera comună este opera creată de mai mulţi coautori, în colaborare. În cazul operei comune, dreptul de autor asupra operei comune aparţine coautorilor acesteia, între care unul poate fi autorul principal în condiţiile legii [art. 5, alin. (2)].
În lipsa unei convenţii contrare, coautorii nu pot utiliza opera decât de comun acord. Refuzul consimţământului din partea oricăruia dintre coautori trebuie să fie temeinic justificat [art. 5, alin. (3)].
În cazul în care contribuţia fiecărui coautor este distinctă, aceasta poate fi utilizată separat, cu condiţia să nu se prejudicieze utilizarea operei comune sau drepturile celorlalţi coautori [art. 5, alin (4)].
De asemenea, prin dispozițiile art. 6 din Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexesunt recunoscute și reglementate operele colective. În sensul acestei legi este considerată operă colectivă “opera în care contribuţiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create”. De asemenea, în lipsa unei convenţii contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată.
2. Protecția juridică prin intermediul drepturilor sui-generis
Conținutul unei baze de date poate fi protejat în baza unui drept sui generis.
Dreptul sui generis se aplică în mod independent de posibilitatea ca baza de date să fie protejată prin dreptul de autor sau prin alte drepturi.
În plus, dreptul sui generis se aplică în mod independent de posibilitatea ca conţinutul bazei de date să fie protejat prin dreptul de autor sau prin alte drepturi. Protecţia bazelor de date prin acest drept nu aduce atingere drepturilor existente cu privire la conţinutul lor.
2.1. Directiva 96/9/CE/11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date
Pentru a beneficia de protecție sui generis, creatorul bazei de date trebuie să fie resortisant al unui stat membru al UE sau să aibă domiciliul pe teritoriul Uniunii [art. 11 alin. (1)].
De asemenea beneficiari ai acestui drept pot fi și societăţile comerciale şi întreprinderile constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru care îşi au sediul social, administraţia centrală sau punctul de lucru principal în cadrul Comunităţii. Cu toate acestea, dacă o astfel de societate sau întreprindere are doar
sediul social pe teritoriul Comunităţii, operaţiunile sale trebuie să aibă o legătură reală şi continuă cu economia unui stat membru [art. 11 alin. (2)].
Totodată, pentru a beneficia de protecțiasui generis trebuie să dovedească că a făcut o investiție substanțială din punct de vedere calitativ sau cantitativ(financiară, materială și/sau umană) în obținerea, verificarea sau prezentarea conținutului bazei de date.
Dreptul sui generis protejează conținutul bazei de date. În virtutea acestui drept, producătorul unei baze de date are dreptul de a interzice extragerea şi reutilizarea ansamblului sau ale unei părţi substanţiale, evaluată calitativ sau cantitativ, a conţinutului acesteia.
Prin „extragere” se înțelege transferul permanent sau temporar al ansamblului sau al unei părţi substanţiale din conţinutul bazei de date pe un alt suport prin orice mijloc sau sub orice formă. Prin „reutilizare” se înțelege orice formă de punere la dispoziţia publicului a totalităţii sau a unei părţi substanţiale a conţinutului bazei prin distribuţia de copii, prin închiriere, prin transmitere on-line sau sub alte forme. Prima vânzare a unei copii a bazei de date în cadrul Comunităţii de către titularul dreptului sau cu consimţământul acestuia epuizează dreptul de a controla revânzarea acestei copii în cadrul Comunităţii.
Împrumutul public nu este considerat un act de extragere sau reutilizare [art. 7 alin. (2)].
Dreptul sui generis poate fi transferat, cedat sau acordat în temeiul unei licenţe contractuale [art. 7 alin. (2)].
Extragerea şi reutilizarea repetate şi sistematice ale unor părţi nesubstanţiale ale conţinutului bazei de date, care ar presupune acte contrare unei exploatări normale a acestei baze de date sau care ar aduce în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale producătorului bazei de date, nu sunt autorizate [art. 7 alin. (5)].
Producătorul unei baze de date care este pusă la dispoziţia publicului în orice mod nu poate împiedica utilizatorul legitim al acestei baze de date să extragă şi să reutilizeze părţi nesubstanţiale din conţinutul acesteia, evaluate în mod calitativ sau cantitativ, oricare ar fi scopul utilizării.
Utilizatorul legitim al unei baze de date care este pusă la dispoziţia publicului în orice mod nu poate efectua acte contrare unei exploatări normale a acestei baze de date sau care aduc în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale producătorului bazei de date [art. 8 alin. (2)].
Utilizatorul legitim al unei baze de date care este pusă la dispoziţia publicului în orice mod nu poate aduce atingere titularului unui drept de autor sau al unui drept conex asupra operelor sau prestaţiilor conţinute în această bază de date [art. 8 alin. (3)].
În conformitate cu art. 8, statele membre ale Uniunii pot stabili că utilizatorul legitim al unei baze de date care este pusă la dispoziţia publicului în orice mod poate, fără autorizarea producătorului bazei de date, să extragă şi să reutilizeze o parte substanţială a conţinutului acesteia: a)când este vorba de o extragere în scopuri private a conţinutului unei baze de date neelectronice; și b)când este vorba de o extragere în scopuri de ilustrare didactică sau de cercetare ştiinţifică, atât timp cât se indică sursa şi în măsura justificată de scopul necomercial urmărit, fără a aduce atingere excepţiilor şi limitărilor prevăzute în Directiva (UE) 2019/790.
Dreptul sui generis poate fi transferat, cedat sau acordat în temeiul unei licenţe contractuale [art. 7 alin. (2)].
Creearea unei baze de date care îndeplinește cerințele pentru protecția sui generis, acordă automat protecție de la data finalizării bazei de date sau, după caz, din momentul în care a devenit disponibilă publicului.
De principiu protecția în baza dreptului sui generis îşi încetează efectele după 15 ani de la data de 1 ianuarie a anului care urmează finalizării bazei de date [art. 10 alin. (1)].În cazul unei baze de date care a fost pusă la dispoziţia publicului în orice mod înainte de expirarea perioadei prevăzute anterior, protecţia expiră după 15 ani de la data de 1 ianuarie a anului care urmează datei la care baza de date a fost pusă la dispoziţia publicului pentru prima oară [art. 10 alin. (2)].
Orice modificare substanţială, evaluată în mod calitativ sau cantitativ, a conţinutului unei baze de date, inclusiv orice modificare substanţială rezultând din acumularea de adăugări, de suprimări sau de modificări succesive care ar duce la concluzia că este vorba despre o nouă investiţie substanţială, evaluată în mod calitativ sau cantitativ, permite atribuirea unei durate de protecţie proprii bazei care rezultă din această investiţie [art. 10 alin. (3)].
2.2. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
Dispoziți privind protecția juridică a bazelor de date prin intermediul drepturilor sui-generis se regăsesc în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe în capitolul VII, art. 140-art. 143 și care în principiu transpune dispozițiile privitoare la acest drept din Directiva 96/9/CE/11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date.
De interes este art. 140 alin. (4) care valorifică dreptul pus la dispozițiile prin prevederile art. 8 din Directiva 96/9/CE/11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date și care privește dreptul statelor membre de a stabili în ce condiții utilizatorul legitim al unei baze de date poate extrage și să reutilizeze o parte a bazei de date fără autorizarea producătorului bazelor de date.
În acest sens, art. 140 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexeprevede că utilizatorul legitim al unei baze de date, care este pusă la dispoziţia publicului prin orice modalitate, poate, fără autorizarea fabricantului bazei de date, să extragă sau să reutilizeze o parte substanţială a conţinutului acesteia:
a) în cazul în care extragerea se face în scopul utilizării private a conţinutului unei baze de date neelectronice;
b) în cazul în care extragerea se face în scopul utilizării pentru învăţământ sau pentru cercetare ştiinţifică, cu condiţia indicării sursei şi în măsura justificată de scopul necomercial urmărit;
c) în cazul în care se face o extragere sau reutilizare având ca scop apărarea ordinii publice şi a siguranţei naţionale ori în cadrul unor proceduri administrative sau jurisdicţionale.
d) în cazul în care orice act de reproducere, distribuire, transformare, extragere sau reutilizare se face în scopul prevederilor art. 35.
Observând dispozițiile art. 35 din același act normativ, remarcăm că sunt permise printre altele,fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, următoarele utilizări ale unei baze de date aduse anterior la cunoştinţa publică, cu condiţia ca acestea să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a bazei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare:
a) reproducerea unei baze de date în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de siguranţă publică;
b) utilizarea de scurte citate din bază, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului;
c) utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din baza de date în publicaţii, în emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învăţământului, precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor de învăţământ sau de ocrotire
d) socială, de articole izolate sau de scurte extrase din bază, în măsura justificată de scopul urmărit; d) reproducerile specifice realizate de bibliotecile accesibile publicului, de instituţiile de învăţământ sau de muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obţinerii unui avantaj comercial
sau economic, direct ori indirect.
În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e) trebuie să se menţioneze sursa şi numele autorului, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte a fi imposibil.
VII. Taxe și impozite privind tranzacțiile cu criptomonede
Prin art. 1, pct. 16^1 din Legea nr. 30/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, au fost incluse în categoria de venituri impozabile și veniturile din transferul de monedă virtuală [art. 114 alin. (2) lit. m) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal].
Contribuabilii care realizează venituri din aceste surse au obligaţia de a depune declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
Impozitul pe venit datorat se calculează de către contribuabil, pe baza declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10% asupra câştigului din transferul de monedă virtuală determinat ca diferenţă pozitivă între preţul de vânzare şi preţul de achiziţie, inclusiv costurile directe aferente tranzacţiei. Câştigul sub nivelul a 200 lei/tranzacţie nu se impozitează cu condiţia ca totalul câştigurilor într-un an fiscal să nu depăşească nivelul de 600 lei [art. 116 alin. (2) lit. a) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal].
Prevederile din Legea nr. 30/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetarese aplică începând cu impozitul pe venit datorat pentru veniturile realizate în anul 2019.
Fiind calificate ca fiind venituri din alte surse, câștigurile din tranzacțiile cu criptomonede vor putea atrage și aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate. Acest tip de contribuție este datorată numai în cazurile în care persoana fizică estimează a realiza, fie doar din tranzacții cu monede virtuale, fie cumulând aceste venituri cu alte venituri realizate pentru anul în curs, venituri a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 12 salarii minime pe economie.
VIII. Bibliografie
- Andrea Castillo, Bitcoin: A Primer for Policymakers, 2016;
- Andrew Tar, Smart Contracts Explained, 2017;
- DonTapscott, Alex Tapscott, Here’s Why Blockchains Will Change the World, 2016;
- Joe Jobes, A Brief History on the Origins of Blockchain, 2018;
- Kariappa Bheemaiah, Block Chain 2.0: The Renaissance of Money, 2015;
- Luke Conway, Blockchain Explained, 2020;
- Manuel Aro, Smart contract and bitcoin;
- Muhammad Ghayas, What does Block Time” mean in cryptocurrency?;
- RalucaBontaș, Criptomonedeleși prima reglementarespecifică din legislațianaționalăprinCodul fiscal, 2019;
- RavalSiraj, Decentralized Applications: Harnessing Bitcoin’s Blockchain Technology, 2016;
- Sergiu Negreanu, Criptomoneda mijloc de plată sau valoare imobiliară?, 2019;
- Stephen Amstrong, Move over Bitcoin, the blockchain is only just getting started;
- Directiva 96/9/CE/11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date;
- Legea nr.8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
- Legea nr. 30/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare;
- Legea 227/2015 privind Codul Fiscal;
- https://fortune.com/2016/05/08/why-blockchains-will-change-the-world/;
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Blockchain;
- https://ro.wikipedia.org/wiki/SHA-2;
- www.kriptomat.io;
- www.asociatiablockchain.ro;
- www.hrg.com;
- https://www.youtube.com/watch?v=SSo_EIwHSd4;
- https://www.youtube.com/watch?v=HdJpthpglBk;
- https://www.youtube.com/watch?v=Hyb5F986sLc;
- www.g4media.ro
- www.startup.ro;
- www.picoloresearch.com;
- https://trans.info/ro/aplicatii-practice-ale-tehnologiei-blockchain-in-transport-si-logistica-116701;
- https://medium.com/@jmrjobes/a-brief-history-on-the-origins-of-blockchain-6210ce345a21;
- https://e-centrum.eu/ro/diferen%C8%9Ba-%C3%AEntre-sha-1-sha-2-sha-256-algoritmi-de-hash/;
- https://www2.deloitte.com/ro/ro/pages/tax/articles/criptomonedele-si-prima-reglementare-specific a-din-legislatia-nationala-prin-codul-fiscal.html;
- https://www.wired.com/insights/2015/01/block-chain-2-0/;
- https://www.investopedia.com/terms/b/blockchain.asp.
- https://www.wired.co.uk/article/unlock-the-blockchain;
- https://www.quora.com/What-does-Block-Time-mean-in-cryptocurrency;
- https://www.telework.ro/ro/tehnologia-blockchain/;
- https://maraoz.medium.com/smart-contracts-and-bitcoin-a5d61011d9b1;
- https://www.chainfrog.com/wp-content/uploads/2017/08/smart-contracts.pdf;
- https://cointelegraph.com/explained/smart-contracts-explained;
- https://tradesilvania.com/ro/prices/elrond;
- https://europa.eu/youreurope/business/running-business/intellectual-property/database-protection /index_ro.htm.
