Negocierea cu inteligența artificială din perspectiva liberului arbitru și a formării consimțământului

Discutăm despre intelingența artificială (IA). Toată lumea discută despre IA. Ei, ai! sau AI. 

Dar ce este IA, cât este de prezentă în viața noastră, cât de mult sau cât de puțin, unde vom ajunge, e chiar ceva de speriat sau de îmbrățișat? Au preluat telefoanele controlul asupra noastră? Omul sau mașina?

Nu demult treceam prin fața unei vitrine în care erau expuse spre vânzare mai multe laptop-uri, ocazie cu care îmi vine în minte o imagine întâlnită în filme ceva mai vechi, cu un laptop care se activează, pe ecran apar imagini înfățișând un chip uman (ochi, nas, gură), iar apoi intră în vorbă, căutând să mi se vândă. Așadar, după o rapidă secvențiere a gândurilor, îmi zic: asta e, nu mai e mult până departe!, un computer ce inițiază un proces de negociere ce are drept finalitate încheierea unui contract de vânzare, reprezintă exact o acțiune de negociere cu IA.  

Ce credem sau mai degrabă ne place să credem noi despre noi? Ca suntem deținătorii controlului, vajnici depozitari ai liberului arbitru (era să zic specific nouă, dacilor liberi) și că niciodată nu am putea fi, deschid ghilimele, ”controlați”. Oare chiar așa să fie?  

Ajung acasă, merg țintit spre Dialoguri, deschid cartea și citesc din Platon în dialog cu Eutifron:

Dar care-i lucrul și care-i chestiunea din pricina căreia, dacă ne-am deosebi în păreri, am ajunge inamici unul altuia și ne-am purta ură? Poate că nu-ți vine răspunsul la îndemână; am să spun eu, iar tu fii numai atent și spune-mi dacă nu-s următoarele: dreptatea și nedreptatatea, frumosul și urâtul, binele și răul. Oare nu-s acestea subiecte din cauza cărora, dacă ne deosebim și n-ajungem la un criteriu comun, ne facem inamici unul altuia – când ne facem – și eu și tu și toți ceilalți oameni?”

Și apare și textul ce face introducere în tema noastră: ”că nu-i exclus ca lucrul care-i drag divinității să fie în același timp și urât de ea”, ”unul va diferi de celălalt și niciunul nu va judeca la fel cu altul asupra acelorași lucruri”. (recunoașteți că vă așteptați la parabola peșterii când l-am adus pe Platon în discuție!)

Iar de aici, dilema pare să crească precum Făt Frumos, în 3 zile și 3 nopți: ce determină liberul arbitru? e controlabilă, respectiv urmăribilă buna–credință în negociere, plecând de la premisa că programul de calculator va folosi un întreg spectru de informații, superior omului? Dacă operațiunile mentale formării consimțământului sunt ajustabile, adică orientabile, fie și numai puțin, astfel încât să se ajungă la formarea contractului, acceptăm că această condiție legală lipsește? Dacă aș fi implicat în definirea algoritmilor, aș rezista tentației de a oferi programului de calculator instrumentele necesare atingerii unui scop bine determinat? 

Răspuns cu un grad ridicat de certitudine am doar în ceea ce privește ultima întrebare: nu!

Liber arbitru. Cine are, cine nu.

Să revenim la liberul arbitru, ca abilitate a omului de a alege cursul unei acțiuni sau de a lua o decizie prin intermediul gândirii autonome, generată pe baza unor factori endogeni și cu observarea sau, după caz, perceperea celor exogeni, fără limitări impuse și fără a exista neaparat o legătură între elementele ce îl compun. Liber arbitru înseamnă și gândirea gândirii, percepție extracorporală, raportarea individului la întreg și invers, acceptarea nemărginirii, luminare și iluminare. 

Spre deosebire de mintea umană, inteligența artificială înseamnă matematică, respectiv algoritmi, ce utilizează metode de analiză a datelor pentru aceeași problemă în vederea obținerii unui anume rezultat, elocvent fiind exemplul jocului de șah. Prin raportare la o anume poziție pe tablă, programul generează o listă de mutări disponibile pentru fiecare piesă. Apoi merge în jos pe listă și încearcă mișcările până obține succesiv un punctaj pentru fiecare mișcare și alege mutarea cu cel mai mare scor sau prima mutare considerată suficient de bună pentru a fi realizată un anumit obiectiv. 

După cum demostrează John Searle în cadrul experimentului de gândire al camerei chinezești, inteligența și comportamentul inteligent nu sunt totuna.

Aceste programe sunt create de dezvoltatori sub formă de condiții (întâlnim adesea termenul preluat din limba engleză, cel de ”if-uri”). Condițiile sunt apoi verificate de program, iar dacă sunt respectate, produc efectele prestabilite de codul informatic. 

Probabil e suficient de clar: IA nu poate lua decizii în afara algoritmilor și lua decizii lipsite de logică; omul, da.

Luând în considerare faptul că programul ia în considerare alternative, am putea fi tentați să atribuim IA puțin liber arbitru. Dar cum matematica este finită, iar limitările sunt incompatibile cu liberul arbitru, avem motiv suficient de puternic pentru a afirma că inteligența artificială nu are liber arbitru. 

Ori omul nu ia în considerare alegerile sale secvenţial, punctând fiecare alegere și comparând scorurile, ci doar compară consecințele alegerilor sale.  

  1. pentru om!

Libertatea de a contracta

Părţile au libertatea iniţierii, purtării şi ruperii negocierilor, principiul libertăţii de a contracta fiind exprimat în cuprinsul dispozițiilor art. 1183 alin. 1 din Codul civil.

Cum contractul reprezintă actul juridic care permite persoanelor punerea în valoare a intereselor personale, iar libertatea contractuală presupune posibilitatea de a purta discuţii şi negocieri, de a compara şi de a acționa într-o modalitate corespunzătoare propriilor așteptări, urmărind obiective bine stabilite, IA ar putea forma sau mai degrabă îndruma interesul uman.

Iar de aici se deschide câmp de analiză asupra impactului adus principiului libertății de a contracta, plecând de la premisa că IA, în mod programatic, va folosi tehnici statice și mobile necesare atingerii unui rezultat predeterminat, iar omul s-ar putea trezi că a devenit parte într-un contract, deși nu era în interesul său. Merită să ne gândim când am achiziționat online ultima oară un produs, deși nu aveam nevoie.

Chiar și în situația unui negociator abil, IA va fi inertă în comparație cu omul și nu va reacționa la factori externi activatori ai acelor emoții apte să declanșeze sentimentele de milă, frică, lăcomie, ispita (sexuală), datoria, curiozitatea și orgoliul. Cum aceste instrumente sunt întotdeauna utilizate în negociere, situația devine dezechilibrată, puterea unui aparat de acțiune prezumat manipulatoriu aflat în dotarea IA fiind aptă să conducă experiența interlocutorului uman prin transformarea ambianței perceptuale. 

Așadar, capacitatea minții umane de a lua decizii lipsite de influențe și de a alege doar pe baza unor elemente aflate sub control individual este pusă la îndoială, pentru simplul motiv că este permeabilă la inducere. E dificil de stabilit în ce măsură alegerea omului se datorează liberului arbitru propriu-zis și în ce măsură unor stimuli programați.

1-1!

Formarea consimțământului

Știm că un contract reprezintă o înțelegere, de regulă negociată, ce îmbracă o formă definită – contractul,  construită pe baza elementelor definitorii ale conștiinței juridice: raționalul și psihicul, care, la rândul lor gravitează în jurul principiului autonomiei necesare întemeierii consimțământului pe precepte morale. 

Dar oferta de a contracta, ca latură a consimțământului, presupune existența componentei sinalagmatice, respectiv acordul de voință al părților (duorum vel plurium in idem placitum consensus). Cum programele de calculator îmbracă forma unor condiții supuse validării, avem un motiv suficient de puternic pentru a pune în discuție existența principiilor etice ce ar determina apariția consimțământului în cazul IA. 

Pentru a lua o decizie bazată pe etică și morală, consecință a utilizării liberului arbitru, se pune problema înțelegerii conceptului de bine și de rău, corect sau incorect, rezonabil sau nu, caz în care IA nu poate lua decizii bazate pe etică, experiența psihologică fiind inexistentă. 

Concluzie a celor de mai sus, IA îi lipsește capabilitatea de a satisface cerința prevăzută de dispozițiile art. 1204 Cod civil: consimțămând liber, exprimat în cunoștință de cauză.

2-1 pentru om!

Concluzie

În mod cert nu excludem IA din procesul de negociere, fiind un instrument utilizabil cel mult în cazul contractelor de importanță redusă, cu volume însemnate sau al contractelor ce utilizează clauze standard, situație în care conținutul invitației de a reflecta la momentul la care contractul se va considera încheiat capată substanță, având în vedere că art. 1182 din Codul civil îl determină ca fiind atunci când survine acordul de voinţeal părţilor și întâlnirea ofertei de a contracta cu acceptarea acesteia.

Iar din această perspectivă, a negocierii cu IA, se conturează suprapunerea între răspunderi, întrucât implică și persoana cocontractantului ce apelează la IA ca instrumentum, dar care nu participă efectiv la negocieri: aparține părții care intră în contract, care nu a putut prevedea toate situațiile sau celui/celor care a/au scris codul sursă? – iată o temă separată de analiză.

Concluzionând, inteligența biologică are beneficii distincte față de tipul artificial, iar majoritatea tipurilor de tranzacții pot și vor putea fi negociate doar de oameni. 

Av. Paul Vargan, Managing partner VARGAN și VARGAN S.C.A.

coordonator al proiectului MyJustice – Digital Legal Solutions®

Idei susținute în cadrul Conferinței ”Legal Preview of Artificial Intelligence” organizată de juridice.ro pe 7 decembrie 2022

Distribuie acest articol

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Roxana Andreea Chirimbuță

Roxana Andreea Chirimbuță

Specializare - Dreptul contractelor, drept penal, drept contravențional
Avocat stagiar în cadrul ,,Vargan și Vargan” – Societate Civilă de Avocați, Suceava, 2021

Paul Vargan

Paul Vargan

Specializare - Drept comercial și drept societar
Membru fondator al Societății civile de avocați ,,Vargan și Vargan”