Rezumat: Vânzarea unui imobil la un preț mai mic decât valorile din grila notarială nu este nulă prin ea însăși, deoarece grila produce în principal efecte fiscale și tarifare, iar nulitatea poate interveni numai în ipoteze distincte, precum frauda la lege, simulația, leziunea sau lipsa unui preț serios. În prezentul material, se arată că simpla diferență față de grila notarială, chiar semnificativă, nu justifică anularea contractului, astfel încât într-un litigiu întemeiat exclusiv pe un „preț sub grilă” proba cu expertiză este, în principiu, inutilă în lipsa unor indicii clare de fraudă ori de absență reală a contraprestației.
Cuvinte cheie: preț sub grila notarială, grila notarială, caracterul serios al prețului, preț derizoriu, nulitatea contractului, libertate contractuală, art. 111 Cod fiscal, Ordinul MJ nr. 177/C/2024, simulație, leziune
Potrivit dispozițiilor art. 111 alin. (1) Cod fiscal, la transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit care se calculează la valoarea tranzacției prin aplicarea unor cote.
Alineatele (4) și (41) ale aceluiași articol stipulează următoarele:
(4) Impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează la valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate, dezmembrămintele sale sau nuda proprietate.
(41) Prin excepție de la alin. (4), în cazul în care valorile declarate de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate, dezmembrămintele sale sau nuda proprietate sunt inferioare valorilor minime stabilite prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici cu experți evaluatori autorizați în condițiile legii, baza de calcul al impozitului o reprezintă:
a) valoarea minimă stabilită prin studiul de piață în cazul transferului dreptului de proprietate;
b) 20% din valoarea minimă stabilită prin studiul de piață, în cazul în care valoarea declarată de părți la constituirea sau transmiterea dezmembrămintelor dreptului de proprietate este inferioară acesteia. Aceeași valoare se va stabili și la stingerea pe cale convențională sau prin consimțământul titularului acestor dezmembrăminte;
c) 80% din valoarea minimă stabilită prin studiul de piață, în cazul în care valoarea declarată de părți la transmiterea nudei proprietăți este inferioară acesteia.
Alineatul 5 statuează că:
Camerele notarilor publici actualizează cel puțin o dată pe an studiile de piață întocmite de experți evaluatori autorizați în condițiile legii, care trebuie să conțină informații privind valorile minime consemnate pe piața imobiliară specifică în anul precedent, și le comunică direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice din cadrul A.N.A.F.
În completare, art. 4 din Anexa Ordinului Ministerului Justiției nr. 177/C/2024 prevede următoarele:
(1) Pentru prevenirea evaziunii fiscale, notarul public are obligaţia de a cere părţilor să declare valoarea convenită în mod real pentru bunurile ce fac obiectul actelor sau procedurilor notariale, punându-le în vedere consecinţele nedeclarării valorii reale a tranzacţiei. În cazul în care notarul public are îndoieli cu privire la sinceritatea valorii declarate de părţi, ţinând seama şi de studiul de piaţă întocmit în condiţiile art. 111 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru bunurile imobile sau de înscrisuri ori informaţii publice pentru bunurile mobile, poate refuza întocmirea actului printr-o încheiere motivată.
(2) La actele şi procedurile notariale care au ca obiect bunuri mobile, onorariul se calculează prin aplicarea cotei procentuale prevăzute în tarifele de onorarii la valoarea declarată de părţi şi în condiţiile alin. (1), cu excepţia actelor şi procedurilor prevăzute în anexa nr. 1.
(3) Pentru autentificarea actelor care au ca obiect bunuri imobile, onorariul se calculează la valoarea de tranzacţionare declarată de părţi. În cazul în care valoarea de tranzacţionare declarată de părţi este inferioară valorii minime stabilite prin studiul de piaţă realizat de către camerele notarilor publici în condiţiile art. 111 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, onorariul este calculat la valoarea minimă stabilită prin studiul de piaţă realizat de către camerele notarilor publici.
Din cuprinsul dispozițiilor legale anterior învederate, putem extrage prima facie, concluzia că legiuitorul nu a instituit sancțiunea unei nulități exprese pentru declararea unui preț pentru imobilul înstrăinat, situat sub valorile minime orientative rezultate din studiul de piață, deși par a fi încălcate norme de ordine publică referitoare la taxe și impozite.
O astfel de nulitate expresă este instituită spre exemplu prin dispozițiile art. 159 alin. (6) Cod Procedură Fiscală care prevede că sunt nule de drept actele de vânzare prin care se înstrăinează terenuri, clădiri, autoturisme, cu privire la care nu a fost achitat impozitul.
Așadar, întrebarea care stăruie este aceea dacă ar fi incidentă o nulitate virtuală (relativă ori absolută). Credem că răspunsul este unul negativ, confirmat de altfel și de către practica judiciară, așa cum vom vedea.
După cum s-a subliniat în literatura juridică, Codul Civil manifestă apetență pentru a desemna expres nulitățile, poate și din motivul că unele cazuri de nulitate virtuală din vechiul cod au semănat discordie în doctrină cu privire la calificarea lor[1]. Dacă legiuitorul ar fi considerat că ar trebui instituită sancțiunea unei nulități absolute (fiind în discuție un impozit pe tranzacții, deci rațiuni de interes public) ar fi făcut acest lucru așa cum a procedat prin normele art. 159 Cod Procedură Fiscală anterior amintite.
Este puțin probabil ca legiuitorul să fi fost conștient de o situație de vulnerabilitate fiscală pe care să nu o protejeze eficient. Apreciem că există o astfel de situație de vulnerabilitate fiscală însă legiuitorul a optat pentru alte remedii, distincte de nulitatea actului, întrucât sancțiunea nulității avea potențialul de a încălca libertatea contractuală.
Menționăm și subliniem că prezenta analiză are în vedere situația în care părțile stabilesc un preț sub valoarea grilei notariale, în temeiul libertății contractuale, fără intenția de fraudare a legii, cum ar fi fraudarea unor norme fiscale ori a altor norme juridice (cu incidență spre exemplu în materia simulației sau leziunii), întrucât astfel de fraude la lege ori încălcări ale unor norme de interes public ori privat pot echivala cu o cauză ilicită, sancțiunea nulității producându-și pe deplin efectele.
Taxele datorate ca urmare a încheierii unor convenții în forma impusă de stat sunt unele din dările considerate a fi excesive și abuzive, căci oamenii percep ca fiind un drept intim și necondiționat acela ce le permite să tranzacționeze liber orice drept s-ar afla în patrimoniul lor. Aceste taxe sunt cu atât mai respingătoare pentru cetățean cu cât se raportează la valoarea tranzacției. Cu alte cuvinte, cu cât tranzacția vizează bunuri mai valoroase, cu atât cetățeanul este ținut să plătească mai mult statului, aspect care creează nemulțumire. Din aceste considerente, părțile vor recurge adesea la simulații prin fictivitatea prețului, la înstrăinarea unui imobil, cel mai adesea fiind declarat agentului instrumentator, de obicei un notar, un preț mai mic decât cel real[2].
Prin urmare, activitatea statului dă naștere și stimulează asemenea simulații, putând fi considerat chiar că reprezintă reacții firești la suprataxarea indivizilor. Reacția statului asupra multitudinii acestor simulații a fost în sensul că taxele se vor calcula în continuare raportat la valoarea contractului, însă nu vor putea scădea sub un anumit plafon (în cazul imobilelor, prețurile orientative din grilele notariale)[3].
Alegațiile doctrinare anterioare sunt susținute de către dispozițiile normative în vigoare. Astfel, art. 111 alin. (41 ) Cod fiscal prevede că dacă prețul este sub valoarea minimă stabilită prin studiul de piață, impozitul care se va achita este acela raportat la baza de calcul reprezentând valoarea minimă din studiu. De asemenea, onorariul notarului se va calcula în raport de valoarea minimă stabilită prin studiul de piaţă realizat de către camerele notarilor publici, potrivit art. 111 Cod fiscal, așa cum prevede expres art. 4 alin. (3) din Ordinul nr. 177/C/2024 emis de către Ministerul Justiției.
Așadar legiuitorul recunoaște valabilitatea stabilirii unui preț sub valoarea cuantumului care rezultă din studiul de piață, instituind însă în sarcina părților contractante obligația de a achita impozitul pe tranzacție și onorariul notarului în raport de valoarea bunului rezultată din studiul de piață.
Pe site-ul Camerei notarilor publici București există publicat un comunicat referitor la grila notarială, menționându-se că evaluările cuprinse în Studiile de piață reprezintă valori minime de referință folosite de către birourile notariale, conform reglementărilor Codului fiscal, cu ocazia transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege, evaluările din studiile de piață nereprezentând valorile de circulație ale imobilelor.
Precizări similare se regăsesc de altfel în conținutul tuturor studiilor de piață. Astfel, spre exemplu, într-un studiu de piață întocmit pentru CNP Alba Iulia, anul 2026 se precizează că „valorile estimate nu sunt valori de piața individuale, ele reprezintă valori minimale de tranzactionare a proprietăților din județul Alba. Aceste valori pot fi mai mici în cazuri speciale cum ar fi clădiri slab întreținute care pot aduce valoare negativă prin costurile de demolare, de asemenea pot fi terenuri cu amplasamente nefavorabile, care individual au valori sub valorile minime exprimate. In cazul in care proprietatile au avut un management foarte bun si/sau sunt executate modernizări sau îmbunătățiri peste medie, ele pot avea valori semnificativ mai mari. În același context, se poate afirma că în anumite condiții speciale, valorile estimate în acest studiu pot diferi semnificativ.”
Vom analiza în continuare jurisprudența în materia supusă dezbaterii.
Astfel, într-o cauză[4] s-a reținut că deși prețul din contract este la jumătate din valoarea indicată în grila notarială, contractul este valabil.
A apreciat instanța că „în prezenta cauză, prețul pentru imobilul înscris în CF nr. 50680 a fost stabilit la suma de 20.000 de lei, în condițiile în care, conform raportului de expertiză tehnică de evaluare pentru uzul exclusiv al notarilor publici, avut în vedere la data de 29.04.2020, valoarea imobilului era în cuantum de 41.000 lei. Un preț stabilit la jumătate din valoarea imobilului calculată conform grilelor notariale nu poate fi considerat atât de disproporționat încât să se poată considera că acesta nu există, fiind un preț acceptabil, raportat și la considerentele evidente care țin de calitatea ambelor părți contractante”.
De asemenea, într-o altă cauză[5] s-a reținut că „referitor la faptul că imobilele au fost vândute sub preţul prevăzut în grila notarială, tribunalul apreciază că această împrejurare nu poate constitui, prin ea însăşi, un indiciu suficient în sensul că părţile au urmărit un scop ilicit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare… Tribunalul mai reţine că stabilirea unui preţ sub cel al pieţei poate ţine şi de împrejurări cum ar fi: raportul dintre cerere şi ofertă, negociere, subiectivismul părţilor, caracteristicile tehnice ale imobilului”.
Cu prilejul soluționării altei spețe[6], s-a decis că „această evaluare a proprietăților imobiliare prin raportare la grila notarială este una estimativă, realizată în termeni generali, care țin seama de criterii mai largi, vizând unitatea administrativ-teritorială în care sunt situate și categoria de folosință, iar nu de caracteristicile fiecărui imobil, care constituie în mod real criteriile în funcție de care se realizează evaluarea concretă a acestora”.
Similar, într-o altă sentință se reține că referitor la prețul contractelor că nulitatea vânzării poate fi dispusă pentru preţ derizoriu, conform art. 1665 Cod Civil doar atunci când preţul este atât de mic încât lipseşte vânzarea de cauză nu şi când acesta ar fi lezionar.
Preţul este neserios atunci când este atât de disproporţionat încât nu există preţ, este infim şi tinde spre zero. Or, în speţă preţul există iar disproporţia invocată (stabilirea acestuia sub limita prețului din grilele notariale) nu este de natura să lipseasca contractul de cauza[7].
Putem afirma așadar că stabilirea unui preț sub valoarea rezultată din grila notarială nu este sancționată automat cu nulitatea actului. Condiția validității acestuia depinde de caracterul serios al prețului, caracter care la rândul său se apreciază atât în raport de criterii obiective, cât și în raport de situații de fapt concrete, particulare, care țin de calitatea părților (de exemplu soți sau rude, prieteni etc.), situația imobilului (starea acestuia, faptul că este urmărit silit etc.), situația particulară a părților (necesitatea urgenței vânzării pentru rezolvarea unor probleme personale ale persoanei fizice sau financiare ale unei firme, subiectivismul părților etc.), contextul economic în care s-au înstrăinat bunurile etc.
Prin urmare, în fața unui astfel de context, notarul public poate admite încheierea contractului la un preț situat sub grila notarială, sub condiția seriozității prețului. În situația în care are însă dubii cu privire la sinceritatea părților, nesusținută de probe obiective, poate refuza încheierea actului, soluție consacrată expres de către legiuitor.
Credem că sunt utile în continuare unele considerații referitoare la seriozitatea prețului și expunerea jurisprudenței relativ la acest aspect.
Potrivit art. 665 alin. (2) Cod civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când preţul este într-atât de disproporţionat faţă de valoarea bunului, încât este evident că părţile nu au dorit să consimtă la o vânzare.
Prețul este neserios atunci când este atât de disproporționat în raport cu valoarea bunului vândut, încât nu există (este simbolic), nu constituie obiectul obligației cumpărătorului de a plăti un preț real, nu constituie o cauză reală a obligației asumate de către cumpărător[8].
Conform practicii judiciare, caracterul de seriozitate a prețului implică o echivalență valorică, o proporție între cuantumul prețului stabilit de părți și valoarea reală a bunului, precum și un anume subiectivism al părților contractante. Această proporție exclude însă o disproporție prea mare care nu ar fi susceptibilă de o justificare firească[9].
În practica judiciară și doctrină s-a arătat că prețul poate fi superior sau inferior valorii bunului care formează prețul vânzării, părțile contractante fiind libere să determine atât valoarea bunului cât și prețul vânzării, echivalența dintre preț și valoarea bunului fiind relativă[10].
Trebuie deosebit prețul fictiv de prețul peste măsură de mic, (neserios, s.n.) care nu reprezintă nici pe departe valoarea reală a lucrului vândut[11].
În situația în care prețul este suspect de mic fără să ducă însă la ideea de preț simbolic, iluzoriu sau vădit insuficient s-ar putea pune în discuție anularea contractului pentru leziune, reducerea obligațiilor celui lezat sau adaptarea contractului. Ne limităm aici doar la a indica dispozițiile art. 1221 alin. (1) Cod Civil care stipulează că „există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii”.
În situația în care prețul este simulat, deghizat prin acordul părților, adică este stabilit la un cuantum redus, dar își păstrează totuși o aparență de seriozitate, neputând fi considerat iluzoriu sau simbolic, (însă este situat sub valoarea prețului real din actul secret) pot interveni de asemenea sancțiunile specifice simulației.
Referitor la seriozitatea prețului, practica judiciară a reținut următoarele:
Nici susținerea cu privire la prețul derizoriu, invocată în temeiul art. 1303 Cod civil nu se verifică în speță, în condițiile în care pentru a fi îndeplinită condiția seriozității prețului nu se cere o echivalență matematică între acesta și valoarea reală a bunului, întrucât prețul de vânzare este rezultatul negocierii părților și reflectă inclusiv relațiile personale existente între acestea. Pentru a fi calificat ca derizoriu, prețul trebuie să fie atât de mic față de valoarea bunului încât să se poată aprecia că nu există preț ca element esențial al vânzării, cu consecința lipsirii de cauză a obligației corelative de transmitere a proprietății născută din convenția cu caracter sinalagmatic[12].
Nici valoarea de circulație a imobilului stabilită prin expertiza tehnico-judiciară efectuată în primă instanță, la suma de 1.917.612 lei, respectiv aproximativ 400.000 euro, nu poate fi avută în vedere pentru constatarea existenței unei disproporții față de prețul de 175.000 euro plătit efectiv de reclamantă, de natură a caracteriza prețul ca derizoriu în sensul mai sus arătat, în condițiile în care în anul 2010 piața imobiliară a scăzut dramatic și în contextul în care imobilul se afla în faza de executare silită[13].
S-a statuat în practica judecătorească că și în situația în care un contract de vânzare-cumpărare s-a încheiat pentru un preț mult inferior valorii reale a lucrului vândut, întrucât părțile sunt libere să determine prețul sub sau peste valoarea bunului, acesta rămâne, în principiu, valabil. În consecință, dacă prețul stabilit este inferior valorii propriu-zise a obiectului vândut nu înseamnă că prețul este neserios, la stabilirea prețului putând fi avute în vedere și alte criterii, această chestiune, de a se ști care ar fi într-o vânzare prețul serios, fiind o problemă de fapt ce este la aprecierea instanțelor de fond[14].
Prețul este neserios atunci când este atât de disproporționat încât nu există preț, este infim și tinde spre zero. Or, în speță prețul există, este disproporționat, dar nu atât de mult încât acesta să nu existe, fiind clar specificat în contractul de vânzare-cumpărare[15].
În ceea ce priveşte seriozitatea preţului contractului de vânzare încheiat între părţi, prima instanţă a apreciat în mod corect probele administrate în cauză şi a concluzionat că preţul convenit prin contract nu este unul derizoriu. Faptul că preţul stabilit este inferior valorii propriu-zise a obiectului vândut nu înseamnă că acesta este neserios, atâta timp cât poate fi considerat o cauză suficientă a obligaţiei vânzătorului de a transfera proprietatea lucrului. Aşadar, dincolo de însemnătatea materială a bunului vândut, la stabilirea preţului pot fi avute în vedere şi alte criterii, cum ar fi raporturile dintre părţi, considerente de ordin subiectiv, interese concrete ale părţilor sau circumstanţele contractării[16].
Pretul se stabilește prin negociere, părțile fiind libere să accepte oferta care le satisface interesul și cum mai sus s-a reținut că între cele două pârâte nu a existat o conivență în sensul invocat de reclamanți, prețul reflectă realitatea, astfel că în speță , instanța nu are niciun indiciu care să ducă la ideea de preț derizoriu (având în vedere și probele administrate)… Tribunalul mai reţine că stabilirea unui preţ sub cel al pieţei poate ţine şi de împrejurări cum ar fi: raportul dintre cerere şi oferă, negociere, subiectivismul părţilor, caracteristicile tehnice ale imobilului (în speţă, construcţiile vândute având o vechime de peste 50 ani, fiind edificate în 1960 şi 1962)[17].
Pentru a putea reţine neseriozitarea preţului ar trebui ca valoarea lui să fie atât de disproporţionată în raport de valoarea lucrului vândut încât se poate considera că nu există, în speţă, preţul stabilit în contract este jumătate din valoarea imobilului calculată conform Raportului de expertiză tehnică pentru uzul exclusiv al notarilor publici, valabil în anul 2020. Pe de altă parte, preţul nu depinde strict de valoarea reală a bunului vândut, ci şi de subiectivismul părţilor, care se bucură de libertate în stabilirea acestuia[18].
Pornind de la această ultimă afirmație a instanței de judecată credem că este de interes a aduce în discuție chestiunea utilității probei cu expertiză în situația în care se invocă nulitatea unui contract pentru stabilirea unui preț situat sub pragul din grila notarială sau un preț apreciat ca derizoriu.
Socotim că dacă se invocă doar existența unui preț situat ca valoare sub grila notarială, fără a se invoca neseriozitatea prețului, administrarea probei cu expertiză pentru evaluarea imobilului este inutilă, întrucât, așa cum am arătat, această situație nu constituie un motiv de nulitate per se. Iar dacă suplimentar, se invocă și se dovedește o fraudă clară, concretă, având o fizionomie și un caracter cert, prin probe concludente, cu privire la modul de formare și stabilire al prețului, de asemenea nu mai este necesară o probă cu expertiză, nulitatea putând interveni independent de aceasta, pe baza dispozițiilor legale care instituie motivul de nulitate invocat.
În situația în care distinct de invocarea unui preț situat sub grila notarială se invocă și neseriozitatea prețului, apreciem de asemenea că efectuarea unei expertize pentru evaluarea imobilului este inutilă. Din aprecierile doctrinare și din practica instanțelor de judecată rezultă că prețul neserios este un preț care se apropie de o valoare insignifiantă. Un preț derizoriu nu este echivalent cu un preț mic, dezavantajant, subevaluat. Ceea ce sancționează legea nu este disproporția economică, ci absența unei contraprestații reale, situația în care prețul este atât de redus încât vânzarea devine doar aparentă, iar suma menționată în contract nu mai exprimă o cauză juridică specifică vânzării.
Efectuarea unei expertize care, spre exemplu, ar evalua imobilul la o valoare chiar și cu 50% mai mare nu ar aduce clarificări suplimentare, întrucât este evident, conform doctrinei și practicii judiciare că prețul inițial din contract nu este derizoriu astfel încât o valoare mai mare rezultată din expertiză nu va da naștere automat unui motiv de nulitate.
Nici în situația diferită în care se invocă un motiv de nulitate cum ar fi unul întemeiat pe leziune ori o fraudă fiscală, nu este în principiu utilă proba cu expertiză și aceasta pentru considerentul că instanța de judecată, în soluționarea cauzei, dispune de un criteriu obiectiv, respectiv valorile prag de preț din cuprinsul grilei notariale și în raport de acest prag obiectiv poate stabili în mod concret, procentual, cât de mult s-a deplasat valoarea prețului din contract înspre zona caracterului derizoriu, iar această stare de fapt rămâne la aprecierea suverană a instanței care o va corobora cu celelalte probe care susțin un pretins motiv de nulitate.
Doar în situații excepționale în care s-ar invoca spre exemplu vicii ale modalității de stabilire a prețului prin studiul de piață întocmit în vederea întocmirii grilelor notariale, vicii care au produs distorsionări grave de realitate a valorii imobilelor ori s-ar invoca aspecte particulare deosebite ale pieței imobiliare într-o anumită zonă sau un anumit context economic, ar putea fi utilă efectuarea unei expertize dar și aceasta în raport de motivele de nulitate concrete invocate.
Oricum, socotim că trebuie să manifeste prudență atât în admiterea probei cu expertiză, cât și în aprecierea concluziilor raportului de expertiză, întrucât o anulare a unui contract pentru simplul motiv al unei diferențe chiar și semnificative de preț, în lipsa unor probe clare, certe, specifice, de fraudă, referitoare la modalitatea de stabilire a prețului, poate aduce atingere libertății contractuale și dreptului de proprietate al cumpărătorului.
Există pericolul real de a se anula contracte pentru simplul motiv că una dintre părți nu mai este de acord cu prețul, inventând o serie de motive sprijinite în esență doar pe diferența de preț. În asemenea cauze prețul nu trebuie să constituie proba principală a fraudei, a motivului de nulitate, ci un simplu element probator auxiliar care confirmă o eventuală fraudă, nulitate, stabilită prin dovezi distincte, categorice, concludente.
Așa cum s-a decis și în practica judiciară[19], în raport de probatoriul administrat în cauză „tribunalul reține că în mod legal și temeinic a reținut prima instanță faptul că nu se poate considera că prețul tranzacției a fost unul derizoriu pentru că acesta nu trebuie raportat exclusiv la valoarea imobilului (valoarea de impozitare, cea rezultată din grilele notariale sau, mai mult, la un preț de piață rezultat dintr-o expertiză), ci prețul trebuie raportat la voința internă a părților, la faptul determinant care a condus la încheierea contractului”.
Apreciem așadar că efectuarea unei expertize de evaluare a unui imobil ce face obiectul contractului de vânzare trebuie evaluată judicios pentru a nu tergiversa inutil soluționarea cauzei și a avea drept efect colateral angajarea unor cheltuieli semnificative și superflue pentru părți, plusul probatoriu adus de către un expert fiind de cele mai multe ori neînsemnat.
[1] Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, vol. II, Editura Hamangiu 2023, p.175
[2] I. Adam, A.R. Adam, Codul Civil, Cartea a V-a, Despre Obligații. Comentarii și explicații, Ed. C.H. Beck, București 2016, p.446, citați de Adrian Gabriel Dinescu, Simulația în noul Cod civil, Editura Hamangiu 2025, p. 158.
[3] Adrian Gabriel Dinescu, Simulația în noul Cod civil, Editura Hamangiu 2025, p. 158.
[4] Hotărârea nr. 914/30 decembrie 2024, cod Rejust 4e4954753.
[5] Hotărârea 463/13 februarie 2019, cod Rejust d3d54384.
[6] Hotărârea nr. 125/12 mai 2025, cod Rejust 73d483d57.
[7] Hotărârea nr. 624/13 octombrie 2022, cod Rejust g884586d9.
[8] Ioan Popa, Contractul de vânzare-cumpărare. Studiu comparativ de doctrină și jurisprudență, ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2008, pag. 305.
[9] Florin Moțiu, Contractele speciale, ediția a VIII-a, Editura Universul Juridic, București 2020, pag. 52, jurisprudență indicată.
[10] Florin Moțiu , op.cit. p. 53, jurisprudența indicată.
[11] C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. II, Editura ALL, 1997, p. 556
[12] Decizia civilă nr. 474/12 februarie 2015, pronunțată de către Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
[13] Idem.
[14] Decizia nr. 3493 din data de 18 mai 2012, pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
[15] Idem.
[16] Hotărârea nr. 568/28 octombrie 2021, cod Rejust deeg8eg28.
[17] Hotărârea 463/13 februarie 2019, cod Rejust d3d54384.
[18] Hotărârea nr. 914/30 decembrie 2024, cod Rejust 4e4954753.
[19] Hotărîrea nr. 1667/13 noiembrie 2019, cod Rejust 8288e744.
